De multa vreme imi doream sa ajungem la Cincsor, atat de multa, incat pe masura ce timpul se scurta, ma temeam ca ceva neasteptat se va intampla si va trebui sa amanam. Dar am plecat intr-o zi de joi si drumul a fost mai scurt decat imi imaginasem. Bornele kilometrice treceau repede pe langa noi si lanurile de rapita contrastau frumos cu cerul senin si verdele ierbii, lasandu-si florile fluorescente scaldate de lumina soarelui. Am trecut de Mandra, Voila si cat ai clipi eram in Cincsor.
De la distanta, un sat sasesc ca oricare altul, cu ziduri imprejmuitoare, tigla de caramida rosie, usi masive de lemn cu broasca veche de fier. Dar chiar langa biserica evanghelica fortificata e o casa de oaspeti cum nu este alta. Am parcat in fata ferestrelor inalte; zidul alb imaculat parca imprejmuia un miraj. Am strans manerul si usa s-a materializat cu un scartait usor, dezvelind curtea. Mai intai am vazut marul inflorit in manunchiuri, cu doua banci dedesubt, peste care se cerneau petale, in spate se afla magazia cu lemne pregatite de iarna, iar casa se inalta in stanga, brazdata de trandafirii care au supravietuit peste iarna.
Inscriptia spune in art nouveau “scoala primara”, dar noi ne-am simtit ca acasa.
Irina ne-a intampinat intinzandu-ne mana: pantaloni rosii, bluza alba cu desen de cactusi verzi si obraji rumeni.
– Ne aflam in vechea scoala, construita pe la 1910 de catre arhitectul transilvanean Fritz Balthes. Biblioteca este una dintre cele doua clase, iar colectia de carti apartine preotului satului, majoritatea fiind in germana, abordand teme filosofice. Spatiul de luat masa este construit odata cu renovarea scolii, urmarind stilul arhitectural. Iar aici e bucataria, unde Adrian pregateste delicatese de inspiratie transilvaneana, reinterpretate gourmet. Acum hai sa va arat camera voastra!
Am urcat scarile si de la fereastra noastra se vedeau tiglele rosii acoperite de licheni gri-verzui, verdele ierbii din gradina, casele de vis a vis cu porti mari, sasesti si muntii Fagaras in zare, cu varfurile acoperite de zapada. La baza incetosati, ca si cum pamantul s-ar rupe de cer, apoi crestele conturate ca de un voal alb plisat cu irizari albastre.
Masa era pregatita si ne astepta cu flori proaspete de camp. In stanga noastra se afla un pian vechi, peste el o panza brodata, lalele intr-un vas simplu de sticla, cu doua bile laterale drept manere, decoratiuni din coaja de copac, trifoi cu patru foi si o toba veche, cu pielea inca intinsa ne faceau companie in acest colt de camera. Irina ne-a prezentat pe rand delicatesele: ciorba de perisoare cu zeama de varza in antreu, pui, risotto cu sofran si dulceata de portocale, prajitura cu bezea si rubarba din gradina la desert.
– S-aveti pofta!
In cada, sub linistea picaturilor constante de apa, am avut impresia ca sunt acasa. Acea casa mitica, sentimentul de intoarcere la origini, unde lucrurile sunt simple, dar esentiale, formele sunt epurate, lasand a se mosteni doar valorile.
