Gustul libertatii are savoare de pijamale, dimineata tarzie, tort de mere cu dulceata de casa si hotel aproape de vazduh. Ne-am descotorosit de bagaje si am plecat sa cutreieram imprejurimile.
Drumul spre schitul Sfanta Ana a fost presarat cu freamat ireal de aripi si mesaje subtile – “Atentie! Ursi” . In linistea muntilor, aripile in miscare sunau ca o masinarie, ca si cum intrasem intr-un areal in care intangibilul e mai tangibil ca niciodata.
Seara friguroasa ne-a prins pe veranda Ceaunului Crapat, cu vin fierbinte pe masa, iahnie de fasole si hribi, muzica lautareasca in fundal si noi – incotosmaniti in blanuri de oaie. Parca eram doi oieri, contempland cerul instelat al noptii. Muntii se contopisera si devenisera o singura umbra imensa, albastruie, brazdand cerul si dincolo de mesele crasmei te cuprindea abisul beznei.
Trunchiuri inalte de brad strajuiau telecabina, verdele ierbii stralucea in lumina soarelui, cerul sidefat purta alene cativa nori din vata de zahar – asta e peisajul spre care am deshis fereastra dimineata. Am urcat cu telescaunul pana la cota 2000 si m-am simtit purtata de vanturi si inaltimi pe taramuri arhaice – cu pasuni si oi, si paduri mitice, inainte de a fi defrisate, cu parfum iute si racoritor de cimbrisor. Ireal, ca si cum as fi purtat ochelari VR si imaginatia ar fi compus peisajul pe care il aveam dinaintea ochilor. Am avut un sentiment de teleportare si de recompunere a formelor – ca si cum forma dealurilor era un algoritm complex pus in valoare de un inginer inzestrat. Mi-am desenat clipa in minte, ca sa ma intorc la ea, mereu. Si cand memoria imi va obosi, imaginatia ii va lua locul si va umple golurile sterse cu radiera.
Coborand spre oras, ne-am infruptat cu bucate traditionale, ca sa umplem golul dintre talpi si varfurile de brad.
Save
