Books

Slither

alexandra lavrente_pelisor alexandra lavrente_busteni alexandra lavrente_peles alexandra lavrente_peles

Mereu m-a atras lumea asta în care cresc mandragore în curtea din spate a castelului, vrăjitoarele care trăiesc la marginea pădurilor fermecate, animalele înzestrate cu darul vorbirii și alchimiștii în căutarea Pietrei Filozofale. Și e ușor să cazi în vizuina iepurelui, dar întrebarea este dacă mai știi să te întorci înapoi. Lumea cărților este un labirint pe care îl descifrezi în câteva ore, însă prin viață poți să treci câțiva zeci de ani și tot să nu înțelegi încotro te îndrepți.

Dar lumea reală e o lume dinamică. Niciodată nu ai să poți zugrăvi personajele negative exclusiv prin defecte, așa cum nici personajele pozitive nu au doar calități. Așa, doar că să fie mai palpitant și mai greu de ghicit, oamenii sunt schimbători. Ce astăzi este o îmbrățișare strânsă, mâine poate fi un surâs ironic.

Poate că și pădurile noaste au fost fermecate cândva, până au fost sufocate de peturi, ambalaje și cauciucuri.

În lumea lui Joseph Delaney, Slither este un mag haizda, o arătare cu chip de lup din neamul Kobalos. Acest popor este omnivor, astfel că oamenii sunt adesea luați prizonieri și crescuți pentru sângele sau carnea lor, care sunt considerate delicatese. Slarinda se numesc femelele Kobalos, dar acestea au dispărut cu mai bine de trei mii de ani în urmă. Un măcel pus la cale de masculii care considerau că femelele îmblânzesc natura lor aspră, astfel că femelele umane nu sunt doar delicatese ci și cele care asigura perpetuarea speciei.

Adulmecând mirosul de sânge al bătrânului Rowler, Slither se grăbește că înțeleagă ce s-a întâmplat cu posesiunea sa, omul care îl alimenta cu vin și sânge de taur. În timp ce se stinge din viață, Rowler îl înduplecă pe Slither să aibe grijă de Nessa, Susan și Bryony, fetele sale, ducându-le într-un ținut îndepărtat, la cele mai apropiate rude. Pe drum au loc tot felul de întâmplări care îi silesc să facă un ocol.

Poposind în hanul lui Nunc, un Mare Mag, Slither este tras pe sfoară și deposedat de Bryony, mezina, spre a onora un mare ospăț ostășesc dat în cinstea lui Talkus Nenăscutul, unul dintre zeii Kobalos. Cu ajutorul Nessei, care îi salvează viața, reușesc să iasă nevătămați din han, Slither devenind astfel proscris de către neamul său. Singura modalitate de a-și demonstra nevinovăția este de a merge în Valkarky, cetatea principală, și a înfrunta Triumviratul.

Aici este supus altor încercări și cu ajutorul lui Grimalkin, vrăjitoarea asasină, dar și a Nessei, reușește să iasă din încurcătură. Atât vrăjitoarea cât și Nessa, îi schimbă percepția asupra speciei umane ca ființe fragile și neajutorate, iar undeva pe fundal pare că se leagă ceva mai mult decât o prietenie. Chiar dacă inițial Nessa, fata cea mare a bătrânului Rowler urma să fie vândută ca sclavă în schimbul siguranței lui Susan și Bryony, în final doar Nessa și Bryony ajung la unchii din Pwodente.

Cover photo by Lum3n.com / Pexels

Standard
alexandra lavrente
Travel

Behind the scenes

alexandra lavrente alexandra lavrente alexandra lavrente alexandra lavrente alexandra lavrente alexandra lavrente alexandra lavrente alexandra lavrente alexandra lavrente alexandra lavrente alexandra lavrente alexandra lavrente alexandra lavrente alexandra lavrente alexandra lavrente alexandra lavrente alexandra lavrente alexandra lavrente alexandra lavrente alexandra lavrente alexandra lavrente

Gustul libertatii are savoare de pijamale, dimineata tarzie, tort de mere cu dulceata de casa si hotel aproape de vazduh. Ne-am descotorosit de bagaje si am plecat sa cutreieram imprejurimile.

Drumul spre schitul Sfanta Ana a fost presarat cu freamat ireal de aripi si mesaje subtile  –  “Atentie! Ursi” . In linistea muntilor, aripile  in miscare sunau ca o masinarie, ca si cum intrasem intr-un areal in care intangibilul  e mai tangibil ca niciodata. 

Seara friguroasa ne-a prins pe veranda Ceaunului Crapat, cu vin fierbinte pe masa, iahnie de fasole si hribi, muzica lautareasca in fundal si noi – incotosmaniti in blanuri de oaie. Parca eram doi oieri, contempland cerul instelat al noptii. Muntii se contopisera si devenisera o singura umbra imensa, albastruie, brazdand cerul si dincolo de mesele crasmei te cuprindea abisul beznei.

Trunchiuri inalte de brad strajuiau telecabina, verdele ierbii stralucea in lumina soarelui, cerul sidefat purta alene  cativa nori din vata de zahar – asta e peisajul spre care am deshis fereastra dimineata. Am urcat cu telescaunul pana la cota 2000 si m-am simtit purtata de vanturi si inaltimi pe taramuri arhaice – cu pasuni si oi, si paduri mitice, inainte de a fi defrisate, cu parfum iute si racoritor de cimbrisor. Ireal, ca si cum as fi purtat ochelari VR si imaginatia ar fi compus peisajul pe care il aveam dinaintea ochilor. Am avut un sentiment de teleportare si de recompunere a formelor – ca si cum forma dealurilor era un algoritm complex pus in valoare de un inginer inzestrat. Mi-am desenat  clipa in minte, ca sa ma intorc la ea, mereu. Si cand memoria imi va obosi, imaginatia ii va lua locul si va umple golurile sterse cu radiera.

Coborand spre oras, ne-am infruptat cu bucate traditionale, ca sa umplem golul dintre talpi si varfurile de brad.

Save

Standard