alexandra lavrente_pelisor alexandra lavrente_busteni alexandra lavrente_peles alexandra lavrente_peles

Mereu m-a atras lumea asta în care cresc mandragore în curtea din spate a castelului, vrăjitoarele care trăiesc la marginea pădurilor fermecate, animalele înzestrate cu darul vorbirii și alchimiștii în căutarea Pietrei Filozofale. Și e ușor să cazi în vizuina iepurelui, dar întrebarea este dacă mai știi să te întorci înapoi. Lumea cărților este un labirint pe care îl descifrezi în câteva ore, însă prin viață poți să treci câțiva zeci de ani și tot să nu înțelegi încotro te îndrepți.

Dar lumea reală e o lume dinamică. Niciodată nu ai să poți zugrăvi personajele negative exclusiv prin defecte, așa cum nici personajele pozitive nu au doar calități. Așa, doar că să fie mai palpitant și mai greu de ghicit, oamenii sunt schimbători. Ce astăzi este o îmbrățișare strânsă, mâine poate fi un surâs ironic.

Poate că și pădurile noaste au fost fermecate cândva, până au fost sufocate de peturi, ambalaje și cauciucuri.

În lumea lui Joseph Delaney, Slither este un mag haizda, o arătare cu chip de lup din neamul Kobalos. Acest popor este omnivor, astfel că oamenii sunt adesea luați prizonieri și crescuți pentru sângele sau carnea lor, care sunt considerate delicatese. Slarinda se numesc femelele Kobalos, dar acestea au dispărut cu mai bine de trei mii de ani în urmă. Un măcel pus la cale de masculii care considerau că femelele îmblânzesc natura lor aspră, astfel că femelele umane nu sunt doar delicatese ci și cele care asigura perpetuarea speciei.

Adulmecând mirosul de sânge al bătrânului Rowler, Slither se grăbește că înțeleagă ce s-a întâmplat cu posesiunea sa, omul care îl alimenta cu vin și sânge de taur. În timp ce se stinge din viață, Rowler îl înduplecă pe Slither să aibe grijă de Nessa, Susan și Bryony, fetele sale, ducându-le într-un ținut îndepărtat, la cele mai apropiate rude. Pe drum au loc tot felul de întâmplări care îi silesc să facă un ocol.

Poposind în hanul lui Nunc, un Mare Mag, Slither este tras pe sfoară și deposedat de Bryony, mezina, spre a onora un mare ospăț ostășesc dat în cinstea lui Talkus Nenăscutul, unul dintre zeii Kobalos. Cu ajutorul Nessei, care îi salvează viața, reușesc să iasă nevătămați din han, Slither devenind astfel proscris de către neamul său. Singura modalitate de a-și demonstra nevinovăția este de a merge în Valkarky, cetatea principală, și a înfrunta Triumviratul.

Aici este supus altor încercări și cu ajutorul lui Grimalkin, vrăjitoarea asasină, dar și a Nessei, reușește să iasă din încurcătură. Atât vrăjitoarea cât și Nessa, îi schimbă percepția asupra speciei umane ca ființe fragile și neajutorate, iar undeva pe fundal pare că se leagă ceva mai mult decât o prietenie. Chiar dacă inițial Nessa, fata cea mare a bătrânului Rowler urma să fie vândută ca sclavă în schimbul siguranței lui Susan și Bryony, în final doar Nessa și Bryony ajung la unchii din Pwodente.

Cover photo by Lum3n.com / Pexels