Bucket List

Vine și acea zi din an în care iei o ceașcă de ceai fierbinte și aromat lângă tastatură și începi să scrii despre lucrurile bune și mai puțin bune care s-au întâmplat de-a lungul anului. Cu cât mai multă onestitate, dacă se poate. Simt că anul ăsta m-am încumetat într-o călătorie de autocunoaștere mai autentică decât în alți ani, fiindcă o bună bucată de vreme am petrecut-o departe de locurile familiare. Am pictat mai mult, am scris mai des (cu diacritice, nu oricum), m-am jucat de-a antreprenorul, dar m-am și istovit de-a angajatul.

Aș vrea ca anul următor să petrec fiecare zi cu sens, conștientă de timpul care curge, urmându-și lin și în echilibru cursul. Am nevoie de mai multă ordine în gânduri și consecvență în fapte. Vreau să-mi îndrept atenția înspre trei sfere. Skill – să experimentez mai mult în After Effects, cu tabletă grafică, și nu în ultimul rând să fac haine. Am să încep cu etichetele, așa că ăsta e primul lucru de bifat pentru ianuarie. De asemenea mi-am propus să scriu o carte. Promit că o public oricum, chiar de va fi insuportabil de puerilă. Personal – vreau să leg prietenii noi și să mă implic în comunitatea care se creează la biblioteca mea preferată. În același timp trebuie să am grijă de sănătate. Inițial am vrut să scriu “mai multă grijă de sănătate” fiindcă sună mai bine, dar apoi mi-am dat seama că nu am grijă deloc. Cum? Povestea pe care o știm cu toții: fructe, legume și un pic de sport. Deci și treaba asta e în cap de listă. Business – trebuie să-mi pun în cap niște scopuri materialiste mărețe fiindcă vreau să încep să economisesc bani. E o deprindere utilă și vorba aia “Shoot for the moon. Even if you miss, you’ll land among the stars.”

Frunzărind pe internet, am găsit două articole care mi-au plăcut foarte tare și m-au inspirat în găsirea obiectivelor pentru anul următor. Vreau să iau lucrurile încet, fiindcă nu știu dacă ți-ai dat seama, dar treburile astea se vor repeta până la sfârșit. Mereu am să pictez, mereu am să desenez, mereu am să scriu, mereu am să croiesc, mereu va trebui să am niște bani deoparte și între timp să fiu sănătoasă, ca să mă pot bucura de tot ce mi-am propus. Și cu cât înțeleg mai repede ce am de facut, cu atât mai bine.

Ce ți-ai pus în minte pentru 2019?

Photo by rawpixel.com from Pexels

Holidays

Ajun de Crăciun

Mama și tata așezau tăcuți tacâmurile pe masă, în timp ce potriveau ornamentele de Crăciun printre bucatele alese. Se simțea o anumită solemnitate în aer, dar și bucuria, mereu nouă, a sărbătorilor în familie. Dimineața abia începuse și bunica stătea în bucătărie la cafea, în timp ce copiii făceau ultimele pregătiri, iar nepoții dormeau cu pisoi la picioare, în camerele ce odată fuseseră ale Copilăriei. Globuri roșii scânteiau. Ne-am trezit în jurul prânzului și orele au trecut ca clipele în așteptarea musafirilor. Pe masă am avut ciorbă de burtă, răcitură, sărmăluțe în foi de varză, salată de boeuf, salam de biscuiți și minunat tiramisu fiindcă nimeni nu gătește mai bine ca mama. Dar înainte de a începe festinul, mamaia Stela s-a îmbrăcat în Moș Crăciun, și-a pus beteală în jurul gâtului, și-a dres vocea și a început să cânte un colind și o poezie pe care le pregătise cu luni bune în urmă:

“Om bun deschide-ne ușa,
Venim de departe ca să urăm,
Pe oamenii buni cu suflet mare,
Om bun, deschide-ne ușa, te rog.”

Călătoream ca printr-un tunel, un vagon clătinându-se cu hublouri dând spre câmpuri înghețate, cu case răsfirate printre ierburile uscate ale iernii. O dulce amorțire, ca atunci când te scufunzi lin într-o cadă, rezemându-te de marginea ei ca să privești prin paharul cupei de șampanie cum lumea din jur se năruie. Nori violeți brăzdau cerul amurgului și zăpada stătea între straturile de pământ ca o mantie franjurată.

Știi care-i problema cu Comunismul? Este exact ca vocea aceea care îți reamintește la fiecare pas: uite ce-am făcut pentru tine, ți-am dat servici, ți-am dat casă, ți-am dat o pâine. Prin urmare am drept de viață și de moarte asupra ta. Astfel că de fiecare dată când pui cheia în broască, ți se învolburează sângele a dezgust. Nu, draga mea, e mai bine acum, când îți poți cumpăra orice pe propriile puteri. Da, poate că ratele se plătesc în 30 de ani, dar în tot acest timp vocea aia nu poate decât să se uite oftând, pe furiș, în timp ce strigi: eu îmi permit casa asta. Iar copiii îi faci responsabil, fiindcă ți-i doreșți, nu fiindcă ai nevoie de o cameră în plus. Sau ca să-ți împlinești îndatoririle maritale.

Și trăim vremuri în care fiecare este răspunzător pentru fericirea sa fiindcă de data asta nu mai dictează Sistemul încotro să mergi și ce cuvinte să rostești. Tu ești propria autoritate și scribul propriului destin. Ce-ai să faci cu atâta libertate?

Cover photo by freestocks.org / Pexels

Holidays

Decembrie

Dacă te uiți la începutul lunii Decembrie, sărbătorile de iarnă sunt despre claxoane asurzitoare în trafic, depășiri pe linia continuă, parcări aglomerate, brazi dezrădăcinați din pădurile lor, cadouri opulente și zâmbete serviabile.

Și după ce trece goana cumpărăturilor cu frigiderul ghiftuit, te întrebi când a trecut Crăciunul pe lângă tine.

Aș vrea un câmp dintr-acela molcom, de țară, peste care neaua s-a așezat în strat gros. Este o liniște asurzitoare și fulgii de zăpadă sclipesc ca paietele celui mai frumos vis. Familiile sunt adunate împreună în casele joase, strânși lângă sobă, povestind cu zâmbete largi în timp ce rup miezul cozonacului fierbinte. Cu obraji roșii, ochi pătrunși de amintirile oamenilor dragi care astăzi sunt doar în inimă, te veselești lângă bunicii care au rămas. Flori de gheață cuprind ferestrele și căsuța asta pare încremenită în timp, scufundată în omătul greu, cu fumul ce se ridică spre un cer negru, înstelat și nemărginit. Brazii sunt în pământul lor natal și risipesc același pafum pe care îl vor răspândi și peste o sută de ani. Cu vocea-i lină, Hrușcă se pornește a colinda cu clinchet de bucurie simplă și adevărată.

Cu imaginea asta în gând, m-am pus să pictez.

Holidays

Crăciun pe rit vechi

„Craciunul este pentru totdeauna, nu doar pentru o zi, este dragoste, dorinta de a trai impreuna, de a darui, toate acestea nu sunt de pus deoparte ca niste clopotei, lumini si beteala argintie intr-o oarecare cutie pe un raft. Binele pe care il faci pentru altii este binele pe care ti-l faci tie.” – Norman Brooks

…cam despre asta trebuie sa fie Craciunul: despre iertare si implinire, fiindca nimic nu este mai frumos decat parfum de brad si hohote de familie intregita. Caldura pe care o simti rezemandu-te de bunica, sentimentul ca apartinem unii altora, bucuria cand afli ca Mos Craciun ti-a adus in dar cele mai minunate si sclipicioase soseste rosii.

Calduroase imbratisari, din inima!

Cover photo by Tim Mossholder / Pexels

Holidays

Special

Citisem zilele trecute acest articol și mă întrebam care-i diferența dintre banal și special. Am și eu o problemă în a rămâne relevantă mie însămi. Banal înseamnă să scrii poezii în liceu și să nu publici niciuna. Și uită-te cum lucrurile speciale pot cade de pe piedestalul lor.

Dacă stau de fiecare dată să mă gândesc ce lucruri puerile fac, nu mai reclădesc încrederea pierdută. Cum am pierdut-o? Încet, pe nesimțite, în fiecare zi câte puțin, scurgându-mi-se printre degete, ca firele de nisip. Și într-o zi am simțit că am ajuns la capătul puterilor, și pleoapele îmi căzuseră. M-am retras într-un colțișor și m-am simțit învinsă, când de fapt nici nu luptasem. Atunci eul liric s-a ridicat în partea opusă a camerei și m-a privit cu compasiune. M-a mângâiat și mi-a pus între mâinile goale un țel. Mă simt pierdută fără un țel. Mi-am tăiat părul. Pentru mine înseamnă mai mult decât faptul în sine. Mă face să mă simt că și cum cineva îmi pregătește calul iar eu urc în hainele Ioanei D’Arc.

Așa că am să încep cu lucruri banale, făcute cu dragoste, îmi voi asuma naivitatea lor și apoi am să adun criticile și laudele. Săptămâna asta a trecut precum un fulger, fără să dezvolt toate proiectele pe care mi le-am propus, dar mă simt scufundată într-un gineceu al monadelor.

Nu, nu e vorba de timp. Timp aveam și înainte. E vorba de nopțile astea pe care le petrec cu eul liric, de albul pereților care mă înconjoară, de murmurul ideilor nerostite, de mintea pe care mi-o simt desfacându-și corsetul în mișcări lente.

Unele lucruri pur și simplu nu au o poveste când le ridici de pe raft, în folia lor transparentă. Dar apoi, când le ai în mâna, transparența se topește și devin speciale tocmai fiindcă le-ai ales. În mâinile mele se materializează pasărea de pe gard.

Alexandra Lavrente

Category Archives: Holidays

Bucket List

Ajun de Crăciun

Decembrie

Crăciun pe rit vechi

Special