alexandra lavrente-christmas

Mama și tata așezau tăcuți tacâmurile pe masă, în timp ce potriveau ornamentele de Crăciun printre bucatele alese. Se simțea o anumită solemnitate în aer, dar și bucuria, mereu nouă, a sărbătorilor în familie. Dimineața abia începuse și bunica stătea în bucătărie la cafea, în timp ce copiii făceau ultimele pregătiri, iar nepoții dormeau cu pisoi la picioare, în camerele ce odată fuseseră ale Copilăriei. Globuri roșii scânteiau. Ne-am trezit în jurul prânzului și orele au trecut ca clipele în așteptarea musafirilor. Pe masă am avut ciorbă de burtă, răcitură, sărmăluțe în foi de varză, salată de boeuf, salam de biscuiți și minunat tiramisu fiindcă nimeni nu gătește mai bine ca mama. Dar înainte de a începe festinul, mamaia Stela s-a îmbrăcat în Moș Crăciun, și-a pus beteală în jurul gâtului, și-a dres vocea și a început să cânte un colind și o poezie pe care le pregătise cu luni bune în urmă:

“Om bun deschide-ne ușa, 
Venim de departe ca să urăm, 
Pe oamenii buni cu suflet mare, 
Om bun, deschide-ne ușa, te rog.”

alexandra lavrente-christmas-wrath

Călătoream ca printr-un tunel, un vagon clătinându-se cu hublouri dând spre câmpuri înghețate, cu case răsfirate printre ierburile uscate ale iernii. O dulce amorțire, ca atunci când te scufunzi lin într-o cadă, rezemându-te de marginea ei ca să privești prin paharul cupei de șampanie cum lumea din jur se năruie. Nori violeți brăzdau cerul amurgului și zăpada stătea între straturile de pământ ca o mantie franjurată.

Știi care-i problema cu Comunismul? Este exact ca vocea aceea care îți reamintește la fiecare pas: uite ce-am făcut pentru tine, ți-am dat servici, ți-am dat casă, ți-am dat o pâine. Prin urmare am drept de viață și de moarte asupra ta. Astfel că de fiecare dată când pui cheia în broască, ți se învolburează sângele a dezgust. Nu, draga mea, e mai bine acum, când îți poți cumpăra orice pe propriile puteri. Da, poate că ratele se plătesc în 30 de ani, dar în tot acest timp vocea aia nu poate decât să se uite oftând, pe furiș, în timp ce strigi: eu îmi permit casa asta. Iar copiii îi faci responsabil, fiindcă ți-i doreșți, nu fiindcă ai nevoie de o cameră în plus. Sau ca să-ți împlinești îndatoririle maritale.

Și trăim vremuri în care fiecare este răspunzător pentru fericirea sa fiindcă de data asta nu mai dictează Sistemul încotro să mergi și ce cuvinte să rostești. Tu ești propria autoritate și scribul propriului destin. Ce-ai să faci cu atâta libertate?

Cover photo by freestocks.org / Pexels

alexandra lavrente-christmas-cat