Poate că într-adevăr lucrurile sunt ciclice și pe parcursul vieții nu facem decât să ne descoperim. Ceea ce iubim la început rămâne mereu în structura ADN-ului nostru, de aceea pentru te împlini nu e nevoie decât să-ți asculți inima.

Întotdeauna mi-a plăcut să-mi folosesc mâinile cand creez. Îmi place legătura asta tactilă dintre mine si masa amorfă a ideilor neterminate. Încă iubesc să mă joc cu hârtie; am o plăcere deosebită în a decupa. Dacă substitui hârtia cu marmura, te simți ca un mic Michelangelo.

Păstrez într-un sertar niște desene și cuvinte scrise de sora mea. De fiecare dată mi se topește inima recitindu-le, tocmai fiindcă au greșeli gramaticale, tocmai fiindcă deși a trecut un car de ani de când au fost împăturite, mă transpun în bucuria și inocența acelor timpuri. Hârtie cu carouri de matematică, carioci și multă dragoste. Ingrediente nelipsite dintr-o amintire autentică.

Povestea a pornit în prelungirea felicitărilor de Crăciun, când mi-am spus: de ce să nu păstrezi gândurile și să trimiți plicul mai departe? Așa că de fapt, este o serie limitată de plicuri făcute cu dragoste. În realizarea lor, cel puțin o etapă este făcută de mâna. Apoi fiecare este împăturit, pus la presat și încins cu fir auriu.