Dacă te uiți la începutul lunii Decembrie, sărbătorile de iarnă sunt despre claxoane asurzitoare în trafic, depășiri pe linia continuă, parcări aglomerate, brazi dezrădăcinați din pădurile lor, cadouri opulente și zâmbete serviabile.

Și după ce trece goana cumpărăturilor cu frigiderul ghiftuit, te întrebi când a trecut Crăciunul pe lângă tine.

Aș vrea un câmp dintr-acela molcom, de țară, peste care neaua s-a așezat în strat gros. Este o liniște asurzitoare și fulgii de zăpadă sclipesc ca paietele celui mai frumos vis. Familiile sunt adunate împreună în casele joase, strânși lângă sobă, povestind cu zâmbete largi în timp ce rup miezul cozonacului fierbinte. Cu obraji roșii, ochi pătrunși de amintirile oamenilor dragi care astăzi sunt doar în inimă, te veselești lângă bunicii care au rămas. Flori de gheață cuprind ferestrele și căsuța asta pare încremenită în timp, scufundată în omătul greu, cu fumul ce se ridică spre un cer negru, înstelat și nemărginit. Brazii sunt în pământul lor natal și risipesc același pafum pe care îl vor răspândi și peste o sută de ani. Cu vocea-i lină, Hrușcă se pornește a colinda cu clinchet de bucurie simplă și adevărată.

Cu imaginea asta în gând, m-am pus să pictez.