Vântul șuiera sălbatic printre crengile scheletice și păsări albe se împrăștiau speriate peste cerul dens și gri. O sâmbătă friguroasă de decembrie, pe care am petrecut-o de dimineață până seară sprijiniți de șemineu, îmbrăcați în pijamale de catifea, fiecare bucurându-se cartea lui: eu de Isabel Allende, el de Lucian Boia. Mai ridicam privirea din cărți, mai gustam niște curmale, mai priveam către perdeaua de lumini ce împodobește ferestra și ne minunam de norocul care a dat peste noi pentru simplul fapt că ne putem bucura de căldură, armonie și literatură împreună.

Cartea asta e scrisă cu atâta măiestrie, încât nu înțelegi dacă este ficțiune sau biografie. Sau sunt eu atât de naivă încât să cred că orice carte care mă prinde în cuvintele ei meșteșugite este de fapt un loc care există cu adevărat? Sau poate tocmai aici stă geniul unui scriitor – în compunerea unei realități cu crâmpeie de memorie și liră de imaginație, în care să te pierzi, fără să știi cu adevărat dacă te prinzi într-un vis, sau îți prăfuiești sandalele de pământ chilian. Din toată această poveste, un singur lucru a tras deoparte perdeaua de borangic: Paulina del Valle se întoarce din Franța cu tablouri de Van Gogh, dar eu știu cu certitudine că în timpul vieții sale, Vincent a vândut un singur tablou: The Red Vineyard at Arles. În rest, totul pare aievea și povestea se învârte între Statele Unite și Chile, urmărind personajul principal, Aurora del Valle sau Lai-Ming, într-o încercare de a-și recompune trecutul. Personajele vin pe rând, ca într-o confesiune în fața cititorului spre a-și spune povestea și a dezvălui încă un secret din anii ce s-au scurs de la nașterea fetiței și până azi.

Povestea începe cu transportul patului mitologic, comandat la Florența, din care magnifica Paulina del Valle, bunica Aurorei, dictează destinul fiecărui membru al familiei, care nu se întinde doar la soț și copii, ci mult mai departe, către nepoți și majordomi. Paulina, înainte de a dobândi faima Del Valle, era o călugăriță cu capul ras, care fuge la 18 ani din mănăstire spre a se iubi cu Feliciano, dragostea vieții sale. Cu timpul, prinde gustul pentru afaceri, clădind prin intuiție și speculație un imperiu, iar Feliciano gustul pentru jocuri de noroc. Au împreună trei băieți, Matias numindu-se cel mai mare, cu care relațiile sunt bineînțeles precare. Pe măsură ce banii curg în vistieria Del Valle, iar Paulina capătă proporții din ce în ce mai pronunțate, nopțile de amor devin din ce în ce mai rare. Astfel că Feliciano caută atenție în altă parte, găsind-o într-una din frumusețile orașului, Amanda Lowell.

Printre slăbiciunile Paulinei se află dulciurile și nicăieri nu găsești prăjituri mai bune ca în ceainăria lui Eliza Sommers, cu care este foarte bună prietenă. Eliza, de origine chiliană și soțul ei Tao, de origine chineză, au împreună doi copii: Lucky și Lynn. Lynn va deveni o femeie extrem de frumoasă, care va fura inima lui Severo del Valle, nepotul Paulinei.

Lucrurile se întâmplă cam așa: în timp ce poza ca model pentru statuia Republicii, simbol al orașului San Francisco, Lynn face cunoștință cu Matias. Cum el nici nu o bagă în seamă, ea se îndrăgostește iremediabil și i se dăruiește, rămânând însărcinată cu Aurora, personajul principal al romanului. Dar Matias nu are niciun interes în a se căsători sau a recunoaște copilul, așa că Severo se căsătorește cu Lynn, dând fetiței numele său. Când Paulina del Valle află că Lynn moare la scurt timp după naștere, intră triumfătoare în salonul de ceai al Elizei Sommers că să-și ceară nepoata, chiar dacă inițial fusese indignată să tolereze bastarzi din sângele său în clanul Del Valle. Deocamdată însă Aurora rămâne în sânul bunicilor materni, crescută cu multă dragoste de bunicul Tao în pestrițul și periculosul Chinatown, refuzând educația, oportunitățile, luxul și renumele. Dar această etapă idilică nu durează decât cinci ani, iar Eliza, rămasă văduvă, vine să-i aducă nepoata preaputernicei Paulina del Valle, înainte de a-și îngropa soțul la Hong Kong.

Aurora crește în umbra Paulinei, care îi devine mamă, tată, bunică și bunic, mutându-se dintr-un cartier chinezesc într-un palat somptuos; Matias pleacă împreună cu Amanda Lowell, cea care era odată amanta tatălui său, în călătorii prin Europa în scopuri medicale, iar Severo del Valle pleacă să-și servească țara în războiul dintre Chile și Bolivia.

În partea a doua a cărții, Feliciano, soțul Paulinei del Valle moare, astfel că se vede nevoită să se întoarcă în Chile, (dându-și seama că “nicio petrecere oricât de somptuoasă și nici o risipă nu erau în stare să-i readucă poziția socială”) împreună cu bunul și fidelul Frederick Williams, majordomul, pe post de prinț-consort distins, jucând o festă neamului Del Valle ultraconservator. De asemenea, Aurora află că Matias este adevăratul său tată și petrece alături de el ultimele zile din viață.

Ultima parte a cărții prezintă nunta Aurorei, declinul bunicii Paulina del Valle și reîntâlnirea cu Eliza, bunica maternă, care vine să reîntregească fotografia prin developarea primilor ani de viață alături de bunicul Tao, spirit care e prezent pe tot parcursul poveștii.

Diego Dominguez este fiul mijlociu al unui înstărit fermier din Chile, care pleacă a călători prin Europa spre a da uitării pasiunea interzisă și incandescentă dintre el și Susana, cumnata sa. Acesta e omul pe care Aurora îl ia de soț. Descoperindu-l în grajd alături de Susana în mijlocul unei scene suculente, află în cele din urmă că mariajul lor este de fapt un paravan fiindcă “Ce a unit Dumnezeu nu se poate desface” iar el nu poate renunța la dragostea Susanei. Așa că Diego îi propune să trăiască “ca doi frați”, fără să-i lipsească nimic, iar din partea lui va avea respect, protecție și libertate în schimbul tăcerii. Pe motivul sănătății debile a bunicii, Aurora hotărăște să părăsească moșia Caleufu, fiindcă compromisurile nu stau în caracterul femeilor lui Allende.

Dacă Paulina del Valle a trăit ca o regina, ultimele zile din viață le petrece într-o austeritate incredibilă, donând bisericii cele mai frumoase mobile și tablouri impresioniste. Povestea se încheie cu nașterea iubirii dintre protagonistă și doctorul Ivan Radovic, în timp ce bunica Eliza povestește circumstanțele morții bunicului Tao. Cartea se încheie cu un epilog din care am reținut un fragment:

“Memoria este ficțiune. (…) Prin intermediul fotografiei și al cuvântului scris încerc cu disperare să birui condiția trecătoare a existenței mele, să captez clipele înainte de a se șterge, să limpezesc confuzia din trecutul meu. Fiecare clipă dispare ca o suflare transformându-se imediat în trecut, realitatea e efemeră și migratorie, nostalgie pură”.

Cover photo by jarmoluk / Pixabay