Uneori ai nevoie de un gin ca sa scrii niste randuri interesante, alte ori ai nevoie de o petrecere deocheata ca sa rupi rutina, cateodata trebuie sa stergi obstacole ca sa trasezi noi limite.

“Wet, wet, wet, wet

Wet, wet, wet, wet

Wet, wet, wet, wet

Wet, wet, oh baby…”

Foarte “catchy” refrenul asta. Prea multa fascinatie pentru o viata de “gangsta”, “swimmin’ in the money” cu “bad bitches”… Bitches nu sunt de-ajuns; bitches sunt pentru middle class, trebuie sa fie premium de bad.

Suna foarte bine, nu am sa neg. Si nu vreau sa stric petrecerea nimanui cu gandurile mele. Noroc ca versurile sunt in engleza si creierul meu nu proceseaza toate abrevierile.

Nu am niciun dubiu ca dupa ce au citit “Eat, pray, love” multe femei au incheiat casnicii. Pentru ca e foarte greu sa iesi dintr-un mariaj fara un plan B. Cate femei au curajul asta, mai ales cand sunt si copii la mijloc? Femeile sunt obisnuite sa indure, si oricum e mai usor sa taci, sa inghiti si sa digeri cu stomacul deja format pentru o anumita mentalitate, decat sa te intrebi de ce se intampla anumite lucruri, iar daca ajungi la un oximoron, sa ai puterea sa te razvratesti. De exemplu, eu mi-as pune niste intrebari serioase daca as fi intr-un pat de spital, nascand, iar el ar fi la pescuit cu pretenii… Da, dragule, poti sa bei bere, sa razi cu prietenii tai misogini, sa pescuiesti oricand doresti, dar nu saptamana asta.

Eu vreau ca “a fi parinte” sa se intample constient, calculand lucrurile asa cum sunt in momentul respectiv. Vreau ca oamenii sa devina parinti fiindca isi doresc asta intr-un fel altruist, cand deja au maturitatea de a transmite mai departe anumite valori.

Si apoi completeaza cu “Really wanna be faithful but this shit hard, baby”… Cum vorbeste Chris Brown despre L(R)oyalty.

Dar a fi pe culme este o sintagma, o stare a mintii, o extensie a ordinarului, o clipa a existentei in care simti ca lucrurile sunt la inaltimea asteptarilor tale. Toti am fost acolo.

Tot drumul spre Targoviste am vizualizat cum va fi acest articol. Apoi am vazut lanuri de rapita succedandu-se si am coborat sa facem cateva instantanee. Am inchis usa masinii si deja articolul se metamorfoza. Mi-am insiruit perlele si am inceput sa facem poze pe fundalul zidurilor vechi. Venisem sa investighez cetatea, dar mi s-a parut mult prea austera pentru gustul meu. Ansamblul Curtii Domnesti cuprinde Biserica Sfanta Vineri, azilul Doamnei Balasa pentru oameni sarmani, Muzeul cartilor, Palatul Domnesc, Biserica Mare Domneasca si Turnul Chindiei. Dintre acestea, cel mai mult mi-a placut interiorul celei de-a doua biserici, care desi se afla in restaurare, albastrul de fundal contrasta frumos cu aureolele si vestmintele sfintilor. Ziduri de caramida in rest. Asa ca am adaugat lei auriti, perle si rubine, ca sa armonizez sobrietatea locului.

Cum sa dau o nota pozitiva acestui articol, cand pentru mine Saptamana Modei nu mai este aceeasi fara Alexander McQueen? Nici Chanel, Dior sau Lanvin nu imi stapaneau curiozitatea cand imaginile erau incarcate pe style.com, fiindca McQueen nu era doar spectacol, era arta, filosofie si poezie laolalta. Si am pierdut cumva apetitul pentru moda, chiar daca intre timp continutul pe vogue.com s-a triplat. Dar vreau sa cred ca geniul sau inca inspira oameni, si nu doar pe Sarah Burton.

Se pare ca Alessandro Michele era ceea ce Gucci avea nevoie. Inspirat de Renasterea Italiana, colectia pare o gradina cereasca, unde animalele fantastice si florile coexista intr-o divina armonie. Materiale pretioase, brodate cu fir de matase, sunt puse in contrast cu imprimeuri mitice, creand un aer contrastant de vintage si proaspat. Citesc povesti cu grifoni, tigri si serpi pe fundalul culorilor intense, pietre si broderii florale pe voalurile diafane – o capodopera.