Țin programul în mână și încă mă gândesc la cât de mișto a fost evenimentul ăsta! A trecut o săptămână, dar am lucrurile încă vii în minte.

E o dimineață frumoasă de octombrie. Mă pun în mașină; Waze estimează că ajung în douăzeci de minute. Mă gândesc că dau cheie și ajung blană; încă e devreme și nu s-a pornit toată lumea spre servici. Deci dau cheie, mașina se ineacă, se aprind toate ledurile din bord și îmi dau seama că voi ajunge fashionably late. Iau metroul, urc într-un suflet spre Marriott și ajung în cele din urmă să-mi iau badge-ul.

Lume multă, oameni frumoși, cafea Lavazza și prăjituri delicioase. Deschid ușile maiestuoase de la Inspiration Stage și candelabrele strălucesc în sclipiri diafane. Totul e luminos, ordonat și Andreea Esca se află la câteva scaune distanță; mă simt ca un oaspete important și inima îmi râde să mă știu lângă astfel de oameni inspirationali. Am mai auzit povestea dansatoarei, dar nu mă satur să o ascult. Și vorbește cu atâta suflet, cu un optimism care se simte dincolo de cuvinte, cu zâmbet de copil, încât e foarte ușor să o îndrăgești. Care poveste cu dansatoare? Aceea cu genunchii zdreliți pe coji de nucă, directoarea cu coc imens și partea în care părintele, deranjat de pedeapsa aplicată copilului, afirmă: “și nu mi se pare normal să faceți acest lucru, pentru că poate eu vreau s-o fac dansatoare la bar și i-ați stricat genunchii”, într-o grădiniță din anul 1975… Îmi plac acei părinți, care înainte de a avea pretenția dobândirii unor valori morale, sfătuiesc copii prin puterea propriului exemplu.

alexandra lavrente_webstockalexandra lavrente_webstock alexandra lavrente_webstock

La un moment dat a venit rândul lui Cabral. Nu știam exact ce fel de om este și aveam niște preconcepții în minte când a luat microfonul în mâna. A vorbit despre dezbinare. Am simțit un om mai român decât mine, iar cuvintele lui au fost mai degrabă un “cântec de luptă” decât un speech. Dacă se încheia cu “Mâine dimineață facem strângere de fonduri pentru orfelinatele din țară”, sunt sigură că toată lumea din sală ar fi donat. Ne imaginăm că trebuie să fie acte considerabile, când de fapt e nevoie de puțin, pus laolaltă simultan. Nu trebuie să ne propunem să schimbăm planeta. Începem cu grija pentu mediul înconjurător și continuăm cu oamenii de lângă noi.

alexandra lavrente_webstock

Nu degeaba s-a numit Inspiration Session. Fiecare dintre cei care au urcat pe scenă a fost pătruns de propria poveste și emoția asta s-a transmis cu ecou în public. Așa am simțit când au ținut microfonul în mână Cornel Amariei – inventator, Vlad Voiculescu și doctor Vasi Rădulescu – medic cardiolog. De-asta sunt și puține imagini, pentru că a fost un eveniment de care am vrut să mă bucur cu inima, fără a-l trece prin Clarendon. Dar să încep povestea doctorului-pictor, care mi s-a părut uluit, întristat, bucuros, dezamăgit, optimist, neîncrezător, ferm, credincios, cu o privire care adresa toate acestea la un loc poveștii “fantasmagorice” pe care avea să ne-o spună.

A început cu un filmuleț pe Facebook, în care un vârstnic este împins pe scări de către doi tineri și bătut cu bestialitate. Adormind cu greu, află în cele din urmă că omul din clip este din Focșani și că în urma violenței, ajunge la spitalul municipal din Brașov, în stare gravă. Domnul doctor Vasi Rădulescu își anunță implicarea în online și ia naștere un val de oameni care se oferă să ajute acest om sărman, care muncea cu ziua și de multe ori dormea într-un cort improvizat, sub cerul liber. În câteva zile, în offline, se strânge suma de două zeci de mii de euro. În același timp, apar reportaje care îl zugrăvesc pe domnul Dumitru, “omul care a păcălit moartea”, în culori sumbre, afirmând că era un om ce consuma alcool frecvent, adesea devenind violent și că “a păcălit o țară întreagă” prin atenția și implicarea ce i s-au acordat. Moment de cumpănă. La scurt timp, domnul doctor merge să-l viziteze la secția de Neurochirurgie din Brașov, descoperind că dincolo de “afectarea psihică inerentă după violență”, domnul Dumitru suferă de maladia Alzheimer. După ce se încheie zilele de spitalizare, află că familia nu dorește să-l primească acasă, astfel că domnul doctor sună la diferite centre din țară spre a-i găsi un adăpost. În cele din urmă, singura soluție se află la sute de kilometri depărtare, în județul Bihor, unde domnul Pașca îl primește cu drag în Centrul pentru bătrâni cu căprioare și păuni de la Dumbrava Tinca. Povestea se încheie într-o notă optimistă: domnul Dumitru ajunge într-un loc unde i se poate acorda ajutorul de care are nevoie, iar casa cumpărată din banii strânși, aflată peste drum, va găzdui alți oameni cu nevoi speciale.

Această dimineață petrecută la Webstock a fost printre cele mai revelatoare momente ale anului și te invit să-i asculți aici pe vorbitori. Mi-am dat seama de ușurința cu care opinia publică este manipulată, dar și de faptul că nu e nevoie decât de glasul onest al unui singur om pentru a-i conduce pe ceilalți spre fapte bune.

Evenimentul s-a derulat întreaga zi cu oameni frumoși, dintre care aș vrea să amintesc de Mihai Toader Paști și Cladiu Butacu de la EFdeN, Monica Jitariuc de la MSL The Practice și Marian Hurducaș de la Necktie Agency.

Gala s-a încheiat în jurul orei douăzeci și două, moment în care Andreea Balaban a urcat să primească premiul pentru Absolut Personality of the Year. A fost unul dintre cele mai reușite evenimente la care am participat și sper din toată inima ca ediția următoare să aducă oameni la fel de frumoși.