Events

Webstock

Țin programul în mână și încă mă gândesc la cât de mișto a fost evenimentul ăsta! A trecut o săptămână, dar am lucrurile încă vii în minte.

E o dimineață frumoasă de octombrie. Mă pun în mașină; Waze estimează că ajung în douăzeci de minute. Mă gândesc că dau cheie și ajung blană; încă e devreme și nu s-a pornit toată lumea spre servici. Deci dau cheie, mașina se ineacă, se aprind toate ledurile din bord și îmi dau seama că voi ajunge fashionably late. Iau metroul, urc într-un suflet spre Marriott și ajung în cele din urmă să-mi iau badge-ul.

Lume multă, oameni frumoși, cafea Lavazza și prăjituri delicioase. Deschid ușile maiestuoase de la Inspiration Stage și candelabrele strălucesc în sclipiri diafane. Totul e luminos, ordonat și Andreea Esca se află la câteva scaune distanță; mă simt ca un oaspete important și inima îmi râde să mă știu lângă astfel de oameni inspirationali. Am mai auzit povestea dansatoarei, dar nu mă satur să o ascult. Și vorbește cu atâta suflet, cu un optimism care se simte dincolo de cuvinte, cu zâmbet de copil, încât e foarte ușor să o îndrăgești. Care poveste cu dansatoare? Aceea cu genunchii zdreliți pe coji de nucă, directoarea cu coc imens și partea în care părintele, deranjat de pedeapsa aplicată copilului, afirmă: “și nu mi se pare normal să faceți acest lucru, pentru că poate eu vreau s-o fac dansatoare la bar și i-ați stricat genunchii”, într-o grădiniță din anul 1975… Îmi plac acei părinți, care înainte de a avea pretenția dobândirii unor valori morale, sfătuiesc copii prin puterea propriului exemplu.

alexandra lavrente_webstockalexandra lavrente_webstock alexandra lavrente_webstock

La un moment dat a venit rândul lui Cabral. Nu știam exact ce fel de om este și aveam niște preconcepții în minte când a luat microfonul în mâna. A vorbit despre dezbinare. Am simțit un om mai român decât mine, iar cuvintele lui au fost mai degrabă un “cântec de luptă” decât un speech. Dacă se încheia cu “Mâine dimineață facem strângere de fonduri pentru orfelinatele din țară”, sunt sigură că toată lumea din sală ar fi donat. Ne imaginăm că trebuie să fie acte considerabile, când de fapt e nevoie de puțin, pus laolaltă simultan. Nu trebuie să ne propunem să schimbăm planeta. Începem cu grija pentu mediul înconjurător și continuăm cu oamenii de lângă noi.

alexandra lavrente_webstock

Nu degeaba s-a numit Inspiration Session. Fiecare dintre cei care au urcat pe scenă a fost pătruns de propria poveste și emoția asta s-a transmis cu ecou în public. Așa am simțit când au ținut microfonul în mână Cornel Amariei – inventator, Vlad Voiculescu și doctor Vasi Rădulescu – medic cardiolog. De-asta sunt și puține imagini, pentru că a fost un eveniment de care am vrut să mă bucur cu inima, fără a-l trece prin Clarendon. Dar să încep povestea doctorului-pictor, care mi s-a părut uluit, întristat, bucuros, dezamăgit, optimist, neîncrezător, ferm, credincios, cu o privire care adresa toate acestea la un loc poveștii “fantasmagorice” pe care avea să ne-o spună.

A început cu un filmuleț pe Facebook, în care un vârstnic este împins pe scări de către doi tineri și bătut cu bestialitate. Adormind cu greu, află în cele din urmă că omul din clip este din Focșani și că în urma violenței, ajunge la spitalul municipal din Brașov, în stare gravă. Domnul doctor Vasi Rădulescu își anunță implicarea în online și ia naștere un val de oameni care se oferă să ajute acest om sărman, care muncea cu ziua și de multe ori dormea într-un cort improvizat, sub cerul liber. În câteva zile, în offline, se strânge suma de două zeci de mii de euro. În același timp, apar reportaje care îl zugrăvesc pe domnul Dumitru, “omul care a păcălit moartea”, în culori sumbre, afirmând că era un om ce consuma alcool frecvent, adesea devenind violent și că “a păcălit o țară întreagă” prin atenția și implicarea ce i s-au acordat. Moment de cumpănă. La scurt timp, domnul doctor merge să-l viziteze la secția de Neurochirurgie din Brașov, descoperind că dincolo de “afectarea psihică inerentă după violență”, domnul Dumitru suferă de maladia Alzheimer. După ce se încheie zilele de spitalizare, află că familia nu dorește să-l primească acasă, astfel că domnul doctor sună la diferite centre din țară spre a-i găsi un adăpost. În cele din urmă, singura soluție se află la sute de kilometri depărtare, în județul Bihor, unde domnul Pașca îl primește cu drag în Centrul pentru bătrâni cu căprioare și păuni de la Dumbrava Tinca. Povestea se încheie într-o notă optimistă: domnul Dumitru ajunge într-un loc unde i se poate acorda ajutorul de care are nevoie, iar casa cumpărată din banii strânși, aflată peste drum, va găzdui alți oameni cu nevoi speciale.

Această dimineață petrecută la Webstock a fost printre cele mai revelatoare momente ale anului și te invit să-i asculți aici pe vorbitori. Mi-am dat seama de ușurința cu care opinia publică este manipulată, dar și de faptul că nu e nevoie decât de glasul onest al unui singur om pentru a-i conduce pe ceilalți spre fapte bune.

Evenimentul s-a derulat întreaga zi cu oameni frumoși, dintre care aș vrea să amintesc de Mihai Toader Paști și Cladiu Butacu de la EFdeN, Monica Jitariuc de la MSL The Practice și Marian Hurducaș de la Necktie Agency.

Gala s-a încheiat în jurul orei douăzeci și două, moment în care Andreea Balaban a urcat să primească premiul pentru Absolut Personality of the Year. A fost unul dintre cele mai reușite evenimente la care am participat și sper din toată inima ca ediția următoare să aducă oameni la fel de frumoși.

Standard
Laurențiu Midvichi - Metamorfoză (detaliu)
Events

Interview

Laurențiu Midvichi - Grădina plăcerilor tale (detaliu)

Laurențiu Midvichi – Grădina plăcerilor tale (detaliu) | acryl/pânză 114 x 146 cm

Eugen Ilina – Suciri | bronz

Laurențiu Midvichi - Vida Hod Neyck (detaliu)

Laurențiu Midvichi – Vida Hod Neyck (detaliu) | acryl/pânză 120 x 250 cm

Pe masură ce trece timpul, încep să înțeleg de ce consecvența e mai prețioasă decât talentul: din consecvență înveți mai multe decât din talent. Iar viața este un maraton, nu un sprint. Așa că nu voi începe prin înșiruirea premiilor sau numărul expozițiilor, ci am să descriu tărâmul cu povestitori făuritori și fiare sălbatice care a luat naștere în spațiul Galeriei Artelor de la Cercul Militar, odată cu expoziția “Imago”.

Am intrat în galerie și vocea lui Eugen Ilina se auzea domol, arhetipal. Mă simțeam copleșită, fără să pot lega cuvintele în fraze. Lucrările au monumentalitate și îmi vorbesc despre cele mai străvechi mituri, de la Adam și Eva, peridexion, creștinare, până la contemporaneitatea cu plăcerile și diavolii săi.

Imi pregătisem câteva întrebări și mă simțeam ca un jurnalist fără cuvintele potrivite în buzunar. Bineînțeles că și eu m-am gândit la întrebări de tipul “În cât timp realizezi o lucrare de dimensiunea x pe y”? Și înțeleg de ce se pun astfel de întrebări: fie ești un artist la început de drum și ai nevoie să calculezi cât timp trebuie să aloci unei capodopere, fie ești un om care nu are treabă cu arta și ai nevoie de statistici. În orice caz, eu evit cifrele, iar Laurențiu a subliniat: “Ceea ce vezi în galerie e doar produsul finit. E ca și cum ai merge la un concert: calitatea reprezentației spune multe despre orele petrecute în studio, la repetiții. Iar pentru mine, o lucrare trebuie să exprime emoție. Dacă pictura mea nu este precum o piesă Radiohead, încerc să o cercetez cu un ochi mai critic”.

Laurențiu Midvichi - Solaris.Ultimul om

Laurențiu Midvichi – Solaris.Ultimul om | ulei/pânză 100 x 120 cm

Laurențiu Midvichi - Ciulinii de pe drum

Laurențiu Midvichi – Ciulinii de pe drum | ulei/pânză, 100 x 140 cm

“Procesul creativ începe cu note muzicale în surdină”, spune Laurențiu Midvichi. “Muza este de fapt o atmosferă care își trage izvoarele din sunete și cuvinte. Cand lucram în graphic design, orele de după serviciu mi le petreceam în atelier, chiar dacă aveam sau nu inspirație. A fost dificil, dar lucrările din acea perioadă transmit o vibrație aparte. Fiecare lucrare «o cheamă» pe cealaltă; tema este deja în mintea artistului și subiectul e lăsat «să dospească» înainte de a fi transpus pe pânză. Când pictez, mă descopăr pe mine însumi.”

Ai fost vreodată într-un bazar turcesc? Ei bine, după ce ești servit cu tradiționalul ceai, te încearcă un sentiment de vinovăție că nu poți pleca din magazin fără un mărunțiș. Însă când Laurențiu Midvichi mi-a spus că nu are în minte cuvântul “comercial” atunci când realizează o lucrare, a început imediat să mă ademenească gândul că îmi trebuie “Metamorfoză” în living, ca să mă contemplu în fiecare dimineață, în labirinturile și devenirile sale. Experiențele sunt diametral opuse, dar încerc să fiu atentă la gândurile primare. Cum să fii onest și singular, fără să te cunoști? Și evident, nu vorbim de valori, ci de actul în sine de a cumpăra, de emoția pe care începi să o simți față de obiectul achiziționat, de legătura care se creeaza între tine și energia ce transcende dincolo de structură.

Laurențiu Midvichi - Metamorfoză (detaliu)

Laurențiu Midvichi – Metamorfoză (detaliu)

Laurențiu Midvichi - Noi, creaturile

Laurențiu Midvichi – Noi, creaturile | ulei/pânză, 140 x 100 cm

Eugen Ilina - Peridexion

Eugen Ilina – Peridexion | ulei/pânză, 130 x 100 cm

Eugen Ilina - Imago

Eugen Ilina – Imago | instalație/ceramică

“Lucrarea asta? Aici este Adam îngropat în păcate. Simplu! Dar vino să-ți povestesc despre «Peridexion», aici este esența”, spune Eugen Ilina. “Copacul acesta face fructe din ambrozia lui Bachus. Păsările care se înfruptă din acest copac sunt așteptate cu răbdare la rădăcinile acestuia de către balauri – și…uită-te la membrele superioare – tot mâini. În centru avem motivul sacrificiului, iar aici, bufnița, simbol al ințelepciunii, își apară cei doi pui…”

După această trimitere către surse latine, mi-am dat seama cât este de necesară prezența artistului în galerie, conducând privitorii pe acest drum inițiatic de demistificare a vieții. Înainte de a mă desprinde de acest tărâm, am stat la masa făuritorilor, într-un dialog cald și deschis, petrecând astfel cea mai minunată după-amiază din săptămână. Nu uita, expoziția este deschisă până pe 30 noiembrie!

Standard
Events

Bucharest Tech Week

alexandralavrente_techweek (17) alexandralavrente_techweek (24) alexandralavrente_techweek (4) alexandralavrente_techweek (1) alexandralavrente_techweek (2) alexandralavrente_techweek (6) alexandralavrente_techweek (7) alexandralavrente_techweek (8) alexandralavrente_techweek (9) alexandralavrente_techweek (10) alexandralavrente_techweek (11) alexandralavrente_techweek (19) alexandralavrente_techweek (21) alexandralavrente_techweek (12) alexandralavrente_techweek (14) alexandralavrente_techweek (13) alexandralavrente_techweek (15) alexandralavrente_techweek (18)

Tech Week într-un cuvânt? BMW i8. Toată lumea o admira, toată lumea o filma și din toate unghiurile părea o bijuterie tehnologică rechargeable. Printre lucrurile care mi-au plăcut foarte mult se numără Renault Zoe și Ford Vignale. Mi-a plăcut interiorul lui Zoe, stopurile și vopseaua; Vignale avea de asemenea o culoare inedită fiindcă dacă în imagini pare albă, în realitate era precum interiorul unei scoici abalone, cu ape sidefate. Cu tehnologia VR eram familiarizată prin TED, iar dintre roboții casnici, Tipron/Cerevo mi s-a părut foarte promițător, deși deocamdată nu este decât un videoproiector. O echipă de japonezi însoțeau produsul și mi-a plăcut mult prezentarea. Mi-a lăsat impresia unui ET al unui viitor nu foarte îndepărtat. De asemenea, iROBOT Roomba ne-a atras atenția, pe care l-am căutat imediat pe Amazon. Costă 700$ și cu siguranță îl punem pe lista lui Moș Crăciun!

Standard