alexandra-lavrente
Design

January Jones

alexandra-lavrente alexandra-lavrentealexandra-lavrente alexandra-lavrente alexandra-lavrente alexandra-lavrente alexandra-lavrente alexandra-lavrente alexandra-lavrente alexandra-lavrente

A trecut ianuarie printre degete, ca o dupa-amiaza petrecuta in barca cu melodie cantata la shamisen auzindu-se de pe mal. Imi place imaginea asta: despinzandu-te de pamant, cu barca unduita de valurile universului, dar cu simturile inca legate de teluricul momentului.

Apoi s-a lasat liniste si iarna a cuprins jepii cu imbratisarea ei. Prilej de meditatie pentru mine si de seri petrecute in lumina calda a atelierului. Ma gaseam la ferestra din cand in cand, admirand zapada aurie de sub felinarele ingalbenite si imi spuneam ca are si ianuarie povestile lui de spus. Adevarul este ca altfel se aud la gura sobei, cu ceai indulcit cu zahar cubic, pesmet, o felie de lamaie si o bucata sanatoasa de branza de oaie…cum Mamaia Nuta imi pregatea.

S-au rostogolit orele, uneori prea putine, alteori prea lungi cu inspiratie din vestimentatia indienilor meridionali, paleta cromatica a lui Van Gogh, flori si sirene.

Standard
Design

Irreplaceable

In timp ce ea canta Irreplaceable si el se iubea cu altcineva, amenintandu-l cu “I can have another you by tomorrow”, in final ramane langa el, si cresc si 3 copii impreuna… Ce ma doare este declaratia asta de independenta, dar in final de fragilitate si supunere. Fiindca oricat am vrea sa ne zbieram unicitatea, tot la originile comune ne intoarcem.

Dar asta este legea firii si oricat am vrea sa ne desprindem de trunchi, trunchiul e acolo, in orice plan de evadare. Silentios si aparent decolorat, isi intinde radacinile pe dedesubtul colii, lasandu-te sa vezi doar albul hartiei, peste care ai impresia ca esti stapan. Nimic nu este alb; toate sunt ramificatii, capilare transparente, facand legaturi continue intre lucrurile vazute si cele nevazute.

Ne place sa spunem raspicat “oricine poate fi inlocuit” si apoi ne ascundem dupa un copac sa ne mangaiem vanataile, uitandu-ne circumspecti in stanga si-n dreapta – nu cumva sa ne vada cineva, ca de fapt ne plangem un pic de mila in singuratate. Si in sanul nostru, stim prea bine ca fiecare e “altfel”, asa ca mai suspinam un pic, mai stergem o lacrima din barbie, tragem aer in piept si ne spunem ca trebuie sa fim barbati…

Si despre dragoste, si despre nebunie se spun mereu aceleasi lucruri. Aceleasi lucruri, alte cuvinte, de milenii. Si nu se plictiseste omenirea ascultand basme despre coroane, imparatii, Fat-frumos, Zana Zorilor, si merele de aur, fiindca fara “aur” nu e povestea intreaga. Inca cativa ani si ajung lucrurile la esenta: bani si sex, masini si femei. Iar despre lucurile astea se povesteste cu nonsalanta, cu zambet lasciv in colt de buze. Ca si cum viata este o petrecere si trebuie sa bei fiecare clipa, ca si cum ar fi ultima… Nici daca ai sti cand ar fi ultima zi, tot nu ai avea certitudinea cum sa o degusti mai bine. Are omul certitudini?

“Aveai o gura cat o fraguta”…

Dar despre anumite lucruri nu se vorbeste. Cine vrea sa traiasca o petrecere, nu merge sa vada cum arata sectia de TBC de la Marius Nasta inainte de renovare. Sau cum arata celelalte corpuri ale cladirii, nerenovate din vremea comunismului probabil, tineretea care se topeste in ochi… Adevarat, cine merge acolo din pura curiozitate, cine vrea sa priveasca batranetea in ochi?! Dar odata ce atreci pe-acolo, nu te mai intorci la fel.

Standard