Șuieratul vântului îmi răscolea gândurile și mă imaginam un călător aventurat pe piscuri. Poarta unui templu se deschidea în fața mea, cu litere aurite sclipind deasupra. Citesc incantația prinsă în piatră și pășesc în curtea interioară. O liniște serenă adumbrea locul, dar mintea îmi repeta ca o mantră “Happiness is not something ready made. It comes from your own actions”, chemandu-mă către fântâna din mijloc. Pereții îi erau calzi, învăluiți într-un mușchi verde, mătăsos, dar apa îi era dulce și răcoroasă. Așa că m-am despovărat de greutățile amintirilor, mi-am tras pălăria pe frunte și m-am odihnit lângă susurul ei ritmic și profetic.

Cartea e o piesă de teatru care începe cu povestea povestașului – nevoia ancestrală a omului de a pierde din strânsoare Imaginația ce curge ca un fluviu, înaripând mințile celor care sorb din ticluirile sale, îmbogățind însăși viața prin fantasticul său. Urmează șerpuind propria poveste, a autorului, prefăcând cuvintele în odă Literaturii.

Apoi se ia una dintre străvechile povești, o poveste nemuritoare și se prinde în glasul suav și ochii limpezi de fecioară ai Șeherezadei. Se pune în antiteză imaginea unui rege, care înșelat de concubine își propune să ia de soție orice femeie castă din regat, cu care astâmpărându-și furia animalică, să o dea pe mâna gâdelui, odată ce actul nupțial va fi consumat.

Pe parcursul celor o mie și una de nopți se întâmplă un miracol: răbdarea și iscusința povestașei transformă un despot într-un om. E povestea devenirii lui Șahriar și a oricui, despre puterea de a îmblânzi cele mai potrivnice cărări ale destinului prin tainicele resorturi care se unduiesc latente în subsolurile conștiinței.

Cover photo by Pixabay.