Pe masură ce trece timpul, încep să înțeleg de ce consecvența e mai prețioasă decât talentul: din consecvență înveți mai multe decât din talent. Iar viața este un maraton, nu un sprint. Așa că nu voi începe prin înșiruirea premiilor sau numărul expozițiilor, ci am să descriu tărâmul cu povestitori făuritori și fiare sălbatice care a luat naștere în spațiul Galeriei Artelor de la Cercul Militar, odată cu expoziția “Imago”.
Am intrat în galerie și vocea lui Eugen Ilina se auzea domol, arhetipal. Mă simțeam copleșită, fără să pot lega cuvintele în fraze. Lucrările au monumentalitate și îmi vorbesc despre cele mai străvechi mituri, de la Adam și Eva, peridexion, creștinare, până la contemporaneitatea cu plăcerile și diavolii săi.
Imi pregătisem câteva întrebări și mă simțeam ca un jurnalist fără cuvintele potrivite în buzunar. Bineînțeles că și eu m-am gândit la întrebări de tipul “În cât timp realizezi o lucrare de dimensiunea x pe y”? Și înțeleg de ce se pun astfel de întrebări: fie ești un artist la început de drum și ai nevoie să calculezi cât timp trebuie să aloci unei capodopere, fie ești un om care nu are treabă cu arta și ai nevoie de statistici. În orice caz, eu evit cifrele, iar Laurențiu a subliniat: “Ceea ce vezi în galerie e doar produsul finit. E ca și cum ai merge la un concert: calitatea reprezentației spune multe despre orele petrecute în studio, la repetiții. Iar pentru mine, o lucrare trebuie să exprime emoție. Dacă pictura mea nu este precum o piesă Radiohead, încerc să o cercetez cu un ochi mai critic”.
“Procesul creativ începe cu note muzicale în surdină”, spune Laurențiu Midvichi. “Muza este de fapt o atmosferă care își trage izvoarele din sunete și cuvinte. Cand lucram în graphic design, orele de după serviciu mi le petreceam în atelier, chiar dacă aveam sau nu inspirație. A fost dificil, dar lucrările din acea perioadă transmit o vibrație aparte. Fiecare lucrare «o cheamă» pe cealaltă; tema este deja în mintea artistului și subiectul e lăsat «să dospească» înainte de a fi transpus pe pânză. Când pictez, mă descopăr pe mine însumi.”
Ai fost vreodată într-un bazar turcesc? Ei bine, după ce ești servit cu tradiționalul ceai, te încearcă un sentiment de vinovăție că nu poți pleca din magazin fără un mărunțiș. Însă când Laurențiu Midvichi mi-a spus că nu are în minte cuvântul “comercial” atunci când realizează o lucrare, a început imediat să mă ademenească gândul că îmi trebuie “Metamorfoză” în living, ca să mă contemplu în fiecare dimineață, în labirinturile și devenirile sale. Experiențele sunt diametral opuse, dar încerc să fiu atentă la gândurile primare. Cum să fii onest și singular, fără să te cunoști? Și evident, nu vorbim de valori, ci de actul în sine de a cumpăra, de emoția pe care începi să o simți față de obiectul achiziționat, de legătura care se creeaza între tine și energia ce transcende dincolo de structură.
“Lucrarea asta? Aici este Adam îngropat în păcate. Simplu! Dar vino să-ți povestesc despre «Peridexion», aici este esența”, spune Eugen Ilina. “Copacul acesta face fructe din ambrozia lui Bachus. Păsările care se înfruptă din acest copac sunt așteptate cu răbdare la rădăcinile acestuia de către balauri – și…uită-te la membrele superioare – tot mâini. În centru avem motivul sacrificiului, iar aici, bufnița, simbol al ințelepciunii, își apară cei doi pui…”
După această trimitere către surse latine, mi-am dat seama cât este de necesară prezența artistului în galerie, conducând privitorii pe acest drum inițiatic de demistificare a vieții. Înainte de a mă desprinde de acest tărâm, am stat la masa făuritorilor, într-un dialog cald și deschis, petrecând astfel cea mai minunată după-amiază din săptămână. Nu uita, expoziția este deschisă până pe 30 noiembrie!