Prin Septembrie am descoperit pe lângă Cișmigiu librăria Humanitas. Am intrat să bem un ceai fierbinte și să ne potolim setea cu niște cărți frumoase. Am sos din raft un album de Paul Cezanne, ceva despre Hygge și cartea lui Horațiu Mălăele, pe care am răsfoit-o cu mare încântare.
Și apoi am mâncat ceva bun la Finca, fiindcă nu se poate hrăni sufletul cu artă pe stomacul gol.
Toamnă blândă, cu raze colorate printre ramuri, cu ceai de rooibos îndulcit cu lapte… Parcă toamna asta are culorile interioarelor lui Luke Edward Hall și nu-ți trebuie nimic mai mult decât un fotoliu confortabil lângă fereastră și o carte bună. Așa că mi-am făcut provizii – de la bibliotecă am luat: “Ignoranța” de Milan Kundera, “O mie de cocori” de Yasunari Kawabata, “Mătușa Julia și condeierul” de Mario Vargas Llosa, iar din librărie am luat primele două volume scrise de Karl Ove Knausgard.
Am început cu “O mie de cocori” fiindcă mă gândisem la ea de multă vreme și încă nu-mi trecuse prin mână. Mi s-a părut o poveste a interioarelor japoneze. Simplitatea mă chema să devin un invitat al lecțiilor de ceai, ținute de Chikako, să admir “tokonoma” (nișă decorativă în camera de primire japoneză, cu tablou și aranjament floral) și “kakemono” (tablou executat pe o fâșie îngustă și lungă de mătase sau hârtie, care se atârnă de obicei în tokonoma), înainte de a face cunoștință cu protejatul ei, Kikuji. Povestea sa e cam așa: tatăl protagonistului moare și este invitat de Chikako la o ceremonie a ceaiului pentru a-i prezenta o fată frumoasă, de familie bună, pe Inamura Yukiko, cu care nădăjduiește să-l însoare. La această întâlnire ajunge neinvitată și doamna Ota, amanta tatălui său, împreună cu fiica să, Fumiko. Pe fundalul dezaprobării și al invidiei domnișoarei Chikako, Kikuji are o relație cu doamna Ota, retrăind astfel momente din viața tatălui său. După ce aceasta se sinucide, rămâne prins între frumoasa ce purta furoshiki (țesătură pătrată ce servește ca fular sau pentru învelirea obiectelor pe care cineva le are în mâna) cu senbazuru (cocor) – Yukiko și domnișoara Ota, a cărei voluptate și gingășie îi amintește de mama acesteia, doamna Ota. Cartea se încheie cum deși Kikuji alege să rămână lângă Fumiko, aceasta se sinucide la rândul ei.
Un pasaj care m-a pus pe gânduri este acest fragment: “Kikuji, rămas singur, avea impresia că i se ridică o perdea de pe gândurile ce-l frământau.
– Să ușurezi povara morților…da, i se părea că acum înțelege ce înseamnă asta… A te chinui, din pricina lor, e că și cum i-ai jigni. Un rău pe care li-l faci fără să vrei! Morții nu le fac morală celor vii; ei nu le mai cer acestora să le aplice categoriile lor morale… ”.