In timp ce ea canta Irreplaceable si el se iubea cu altcineva, amenintandu-l cu “I can have another you by tomorrow”, in final ramane langa el, si cresc si 3 copii impreuna… Ce ma doare este declaratia asta de independenta, dar in final de fragilitate si supunere. Fiindca oricat am vrea sa ne zbieram unicitatea, tot la originile comune ne intoarcem.
Dar asta este legea firii si oricat am vrea sa ne desprindem de trunchi, trunchiul e acolo, in orice plan de evadare. Silentios si aparent decolorat, isi intinde radacinile pe dedesubtul colii, lasandu-te sa vezi doar albul hartiei, peste care ai impresia ca esti stapan. Nimic nu este alb; toate sunt ramificatii, capilare transparente, facand legaturi continue intre lucrurile vazute si cele nevazute.
Ne place sa spunem raspicat “oricine poate fi inlocuit” si apoi ne ascundem dupa un copac sa ne mangaiem vanataile, uitandu-ne circumspecti in stanga si-n dreapta – nu cumva sa ne vada cineva, ca de fapt ne plangem un pic de mila in singuratate. Si in sanul nostru, stim prea bine ca fiecare e “altfel”, asa ca mai suspinam un pic, mai stergem o lacrima din barbie, tragem aer in piept si ne spunem ca trebuie sa fim barbati…
Si despre dragoste, si despre nebunie se spun mereu aceleasi lucruri. Aceleasi lucruri, alte cuvinte, de milenii. Si nu se plictiseste omenirea ascultand basme despre coroane, imparatii, Fat-frumos, Zana Zorilor, si merele de aur, fiindca fara “aur” nu e povestea intreaga. Inca cativa ani si ajung lucrurile la esenta: bani si sex, masini si femei. Iar despre lucurile astea se povesteste cu nonsalanta, cu zambet lasciv in colt de buze. Ca si cum viata este o petrecere si trebuie sa bei fiecare clipa, ca si cum ar fi ultima… Nici daca ai sti cand ar fi ultima zi, tot nu ai avea certitudinea cum sa o degusti mai bine. Are omul certitudini?
“Aveai o gura cat o fraguta”…
Dar despre anumite lucruri nu se vorbeste. Cine vrea sa traiasca o petrecere, nu merge sa vada cum arata sectia de TBC de la Marius Nasta inainte de renovare. Sau cum arata celelalte corpuri ale cladirii, nerenovate din vremea comunismului probabil, tineretea care se topeste in ochi… Adevarat, cine merge acolo din pura curiozitate, cine vrea sa priveasca batranetea in ochi?! Dar odata ce atreci pe-acolo, nu te mai intorci la fel.