Zapada se topea in sopote si eu o contemplam de deasupra lacului. Se transformau fulgii din cristale in molecule si vantul se infasura ca o matase printre crengi. Nu, nu este nostalgie. E identificarea cu forme estetice arhaice, poate naive, care vadeau eterna cautare a perfectiunii, lasand la iveala stangacia lucrurilor care sunt si nu se regaseau.
Imi simteam inima ca o molie trezita in bataia luminii, prinsa cu surprindere intre palme. Se zbatea aproape de podea, asa ca am strivit-o cu piciorul. I-am spus: taci, ca vreau sa dorm!
Si totusi, in lumea mea inghetata si atemporala, incerc sa scrijelesc cuvinte, ca sa nu ma pierd. Nu trebuie sa fie o poveste cu inceput si sfarsit, ci idei insirate pe-un fir de ata.
Ridicasem privirea din asfaltul murdar si ochii incepusera sa mi se umezeasca in incercarea lor de a contura formele. Si mi-am spus: nu-i nimic, vectori sunt doar in Corel.
