Cum altfel să începi a scrie decât verificându-ți conturile de Facebook și Instagram?! Se știe, nu există sursă mai mare de inspirație decât sorbind din fericirea altora. Rețeta cu rezultate garantate – pentru un boost de energie și optimism: urmărește știrile, verifică starea ierbii din grădina vecinului și capra printre scândurile gardului.

Nu, nimeni nu este mereu fericit, nimeni nu este mereu destrămat, dar indiferent de ce notă ai luat la Matematică, sau ce mărire de salariu n-ai primit, rămâi în miezul tău de nucă. Fericirea este o himeră a fântânii tinereții veșnice. Într-un moment de divină inspirație ajungi la momentul în care chiar dacă întorci capul după un Mustang, nu mai ești impresionat de caroserie.

Astăzi la curs: “Da-mi să fac ceva în Photoshop și îți fac orice!” Sigur, dude! Noroc că suntem la curs de After Effects și nu trebuie chiar să demonstrezi. Sau “Eu folosesc Firefox; nu vreau să știe Chrome informații despre mine”. Mâine la servici: “Ah, abia aștept să se inventeze angajatul-robot! Aș fi primul care cumpără!” Mda, sunt sigură că lumea cu angajați-model vine cu costuri infime…

Eu zic: ferește-te de omul acela care începe propoziția cu “Eu n-am făcut niciodată…” și termină cu ceva neplăcut despre alții, fiindcă exact acel om ai în față.

Ne fură internetul unicitatea, cunoscându-ne profilul de pe Facebook și ce tip de pizza comandăm de la Jerry’s. Păi atunci poate omul ar trebui să se întrebe ce îl face special și să sape mai adânc decât “professional Netflix watcher”.

Ce ușor să spui “eu sunt perfecționist”! Aș întreba: cu tine, sau cu munca altcuiva? Fiindcă este o diferență majoră între a găsi diacriticile lipsă și a scrie cartea propriu-zis. Se adjudecă prea ușor “este o mizerie!”. Poate așa s-a ajuns la criza de personal de astăzi?