– Baby, te iubesc, dar am nevoie de spațiu.

– Baby, vreau să vizitez un bordel fiindcă am nevoie de inspirație pentru noua mea carte.

Dar Baby știa despre ce e vorba, fiindcă trecuse și ea pe la aceeași răscruce de drumuri. Așa că Baby își face frumușel bagajele și închiriază o garsonieră la marginea orașului. Invită la cafea toate prietenele alea guralive lângă care este atât de ușor să te destinzi și să te simți uman. Poate plânge pe îndelete, nu e nimeni să o vadă. Acum că s-a ușurat de povara aparențelor, parcă e loc de mai mult. Nu mai e nevoie să fie femeia fatală…ce gust minunat are singurătatea! Parcă începe să simtă viața care palpită într-un alt ritm, care se rotește după alte cicluri, viața aia care este dincolo de hainele fistichii și cofetăriile cu ștaif. Deja nu mai știa cine este cu adevărat, dar odată șters rimelul acela gros, începe să-și vadă propriul chip: doi ochi triști, încercănați, obosiți și o piele gălbuie din care tinerețea începea să pălească. Ce e de făcut?

– Mai întâi aruncăm la coș acel concealer. Somn, vitamine, cărți bune și oameni dragi; să începem cu asta. Să facem ordine în locușorul ăsta și să păstrăm cât mai puține bibelouri, fiindcă nu-mi place să șterg praful. Și vreau să-mi spui lucrurile de care îți este cel mai teamă.

– Oh, sunt atât de multe! Dar cel mai adânc simt o frică inexplicabilă; am frică în stomac. Îi simt vidul, ca un hău. Teama asta o înghit cu fiecare privire dezaprobatoare, încercând să plac. Teama că nu sunt suficient de bună, că nu mă ridic la înălțimea așteptărilor celorlalți. Teama că toate luptele mele sunt în zadar.

– Teama ta este precum un pod. Este legătura dintre cine ești și cine ai fost. Prețuiește-o. Împrietenește-te cu temerile tale, fără a încerca să le alungi. Știi foarte bine c-ai s-o scoți la capăt. Tu ești o pasăre, iar steaua ta nu a apus încă.

– Când va apune steaua mea?

– Când ți se vor scurge zilele.

Cover photo by Cherene Pearl from Pexels