Cerul albicios, ca o cearta ale caror ultime cuvinte se risipisera, se intindea ca o coala de hartie. Pomii isi curgeau bratele, lasand ultimele petale sa picure. Furtuna se dezlantuise smulgand pielea copacilor; palcuri de muguri ce nu vor inflori niciodata stateau adunate la marginea ochiurilor de apa. Paseam tremurand, sa nu sperii frunzele mari de tei.
Vreau sa ma dezleg de oameni asa cum pui un martisor sa creasca in copac, sau cum iti iei de la gat un colier. Fiindca oamenii sunt pieritori si fazi, iar eu vreau sa ma leg de-o raza de lumina, sa strabat galaxiile. Ei nu stiu ca vor fi inghititi de propriile gauri si zambesc ironic, printre dinti, crezand ca sunt niste semizei tratati cu indulgenta. Insa indulgenta unui zeu capricios este precum zapada care cade pe ramuri inmugurite.
