Ma uitam cu parere de rau la temele recurente din proza mea bloggeriana si imi ziceam ca izvorul meu de idei susura cam aceleasi ganduri, si ca n-ar fi rau sa explorez universuri paralele, intrand pe sub pielea altora. Dar apoi am citit un pic despre Zelda si m-am intrebat daca domnul F Scott a scris si altceva decat pe sine… Dar poate ca spiritul si circumstantele sunt arhetipale, fara a fi nascute cu un sex anume. Altfel nu imi pot explica cum a scris Flaubert “Doamna Bovary”. 

Presiunea asta a diversitatii, “a fi relevant”…creeaza o anxietate ca si cum o pisica din secolul 18 ar trebui sa spuna “miau” ca pentru secolul 21. Frica asta de “a fi pe plac publicului”, dar a ramane autentic; “a fi” si “a ramane” in acelasi timp… Fa pe placul parintilor, si mai tarziu ai o criza de personalitate: eu cine sunt, de ce traiesc, incotro ma indrept, sunt un om rau fiindca din frageda pruncie nu am inteles cine sunt “menit” sa fiu? Sau poate ca stiai inca de la inceput cine esti, dar ai stat cu frica esecului pandindu-te de dupa colt, si e mai usor sa spui “nu am stiut” decat “mi-a fost frica”.

 Toti ne indreptam spre aceeasi culme.

• Stai sa-mi salut prietenii din rooftop mai intai, spune el si urcam scarile. Sa stii ca locul asta e un fel de cafenea a artistilor. 

Se lasase seara, in jur de ora 22, si ma uitam sceptica la cuvintele sale.

• Omul asta e artist plastic sa stii, profesor… 

Si mai erau inca doua persoane carora nu le-am retinut numele, desi ne-am strans mainile, dar cu siguranta exemple la fel de ilustre. Cum eram imbracata ca un om de rand, am simtit ca ma priveau ca o pasare rara, dar care nu facea parte din aceeasi casta.

Am incheiat amabilitatile si am plecat sa ne plimbam, gandindu-ma ca va fi o seara din care imi voi alimenta raurile creatoare.

• Stii ce trebuie sa faci tu? Sa divortezi! Sa pleci intr-o excursie in jurul lumii si sa creezi, sa dobandesti faima, recunoastere, tot ce strigai din rarunchii gatlejului cu cativa ani in urma, cand te-am cunoscut eu. 

M-am uitat la el cu o expresie muta, nestiind daca glumeste, intrebandu-ma cum ar trebui sa-i raspund mai bine. Oricum, nu ajung sa-mi adun argumentele, ca rosteste:

• M-ai dezamagit cand ti-ai taiat parul. Parca ti-ai trunchiat feminitatea! Si nu stiu de ce, dar ma asteptam sa te imbraci intr-o rochie, sa pui niste tocuri, sa fii femeie.

Mi-am inclestat gura fiindca deja mi se facuse frig, cu sacou de lana pe mine, uitandu-ma inca nedumerita la dalele strambe care alcatuiau asfaltul si imaginandu-mi cum puteam sa substitui mocasinii pe care-i purtam si sa plutesc cu tocuri de 10 ca o diva, intr-o realitate alternativa. Am inceput sa rad in sinea mea, imaginandu-mi cum feminitatea mea statea in parul de pe cap, poate cum statea barbatia lui Ahile tocmai in glezna…si i-am spus:

• Stai linistit, creste la loc. Entuziasmul insa deja imi scazuse fiindca nu ma asteptam sa am intalnire in seara asta cu lupul moralizator. Si desi intuiam cum aveau lucrurile sa se incheie, cand semaforul s-a facut verde, am coborat spre mai departe zicandu-i:
• Nu stiu de ce are casnicia o reputatie atat de proasta. Faptul ca schimbi femeile ca licorile din rooftop, nu mi se pare ca te fac un doctor mai prolific. Aceleasi povesti, ca intotdeauna, cum casnicia i-a irosit pe Fitzgerald, pe Hemingway, ca sa ramanem la aceiasi protagonisti. Cum saracii barbati au fost daruiti cu talent incomensurabil si a venit femeia sa-i goleasca de seva si puteri. Femeia, cu darurile sale schizofrenice, a sedus saracul baietel si l-a lasat fermecat si neputincios in mijlocul agoniei sterpe. Cum e intotdeauna celalalt de vina…!

Simteam oricum ca argumentele mele nu aveau nimic din seva cu care isi alimenta raurile si in final m-am resemnat, dandu-mi seama ca nu invatam nimic din sfatul celuilalt. Totul trebuie cantarit in propria balanta si e nevoie de munti mutati din loc pentru a schimba conceptele pe care le hranim singuri.

Pe la jumatatea drumul i se mai atenuase din verva.

• Hai, spune si tu ceva, razand si inghiontindu-ma…
• Daca mergeam intr-un atelier, iar in aer miroasea a ulei de in si fiecare dintre prietenii tai era concentrat in fata sevaletului sau, manjit de culori pe sortul de lucru, sau in atelierul unui designer in care el ar fi lucrat cot la cot cu croitoresele, sau cineva si-ar fi scris ultimele capitole dintr-un roman si ne-ar fi dat sa citim manuscrisul pentru brainstorming, sau cineva isi scria situl in php si se impotmolise – si luase o pauza sorbind cu sete o tigara cu prietenii, poate lucrurile de care-mi vorbesti pareau mai ademenitoare. Dar poate exact la asta se intorceau imediat dupa intalnirea din rooftop cu fratii de cruce… In rest, ce sa mai spun? Cred ca ai spus tu cat pentru toata seara.
• Stiai ca esti depresiva? Daca ai niste bani deoparte, ar trebui sa vezi un psiholog… Stiu eu pe cineva, care vine pe la rooftop… 

Plictisit, isi dase capul pe spare urmarind Carul Mare…

Deja se scurgea intre noi stanjeneala aceea care rosteste in urechi “abia astept sa ajung acasa”. Uite cum se incheie casnicii in care el crede ca s-a insurat cu femeia fatala, iar ea cu Batman.

Cea mai mare calitate a omului mi se pare aceea de a se cunoaste pe sine, cu lucrurile bune, dar cel mai important cu slabiciunile si metehnele, fiindca viitorul nu poate sa infloreasca decat germenii deja insamantati.