Are Bruce Lee o vorba care mie-mi place foarte mult: “Do not pray for an easy life, pray for the strength to endure a difficult one.” Bineinteles, “difficult” se intinde dupa limitele fiecaruia. Dar e bine a incepe prin a delimita greutatile fictive de cele reale. Undeva in adancul meu, am scrisa teama asta de esec, teama de a pierde. Ma paralizeaza uneori si cateodata am impresia ca ceea ce fac nu este suficient de bun.
Ca atunci cand treci printr-o perioada de foamete, apoi te gasesti intr-o perioada de bunastare si pui in frigider chestii pe care in final ajungi sa le arunci. Ce conteaza ?! Important este ca frigiderul e plin. Ei bine, mie nu-mi place sa arunc mancare si in primul rand constientizez problema cu care am de-a face. Noroc ca azi se fac si cumparaturi online si mi se pare ca am control mai mare asupra bugetului si al produselor care ajung in cos. Si fiindca ma confrunt cu problema asta, modelul nordic, minimalist, incepe sa-mi zambeasca frumos si eu incep sa cred in povestile sale de etica si estetica.
Am inceput sa fac curatenie – sa-mi conturez ideile ( inspirandu-ma de aici, aici si aici ), ca pana la stil mai e ceva. Dupa ce in bucatarie am facut mobila pe comanda ( si a trebuit sa mutam caloriferul – debransat, racordat din nou – fiindca usa de la cuptor nu se putea deschide ), am hotarat ca in atelier sa lucram cu Ikea. Am avut nevoie de spatiu de depozitare si rafturi pentru ale mele multe kilograme de reviste si carti. Am inceput prin a masura peretele, corpurile si schita in Corel a aratat cam asa:
Am comandat online, am bifat serviciul de montaj si in maxim doua saptamani lucrurile au fost gata. Dupa ce mi-am incheiat programul corporatist, am avut timp sa ma ocup si de curatenie, si de styling, iar acum savurez cu mare satisfactie gustul libertatii. Imi incep dimineata cu cea mai buna cafea. Deja am in cap ce proiect trebuie sa finalizez saptamana asta, fiindca l-am revizuit de cu seara. Am nevoie de spatiu si ordine. Ordinea exterioara ma ajuta sa-mi limpezesc gandurile si nu-mi doresc nimic mai mult decat sa pot finaliza proiectele pe care le-am inceput si le-am lasat neterminate. Fiindca ele raman in creierul meu, ponderabile si latente.
