jurnal

Timișoara

Deși trenul a avut întârziere, am ajuns în jurul orei 8. Iar hostelul (da, am făcut rezervare la un hostel, prima oară în 8 ani) își deschidea ușile abia la orele 10. Ce să fac? Am plecat spre Piața Victoriei. Intru...

Barcelona

Maraton de muzee și expoziții. Cam despre asta a fost vorba în prima parte a vacanței. Dacă m-ai fi întrebat pe mine, aș fi spus să facem mai întâi un tur gastronomic în La Boqueria, să gustăm delicioși bocadillo cu...

Slither

Mereu m-a atras lumea asta în care cresc mandragore în curtea din spate a castelului, vrăjitoarele care trăiesc la marginea pădurilor fermecate, animalele înzestrate cu darul vorbirii și alchimiștii în căutarea Pietrei Filozofale. Și e ușor să cazi în vizuina...

Mătușa Julia și condeierul

La un momentdat îmi trece prin minte să citesc recenziile altor oameni despre cartea pe care tocmai am citit-o. Și până să ajung la laptop, mi-am dat seama că nu scriu pentru Bacalaureat, așa că mi-am permis să scriu cu...

Mars generation

Ideea asta de a coloniza o altă planetă…De ce să nu investim atenția și banii în salvarea acestei planete, care încă are de toate? Poate fiindcă e în natura omului să distrugă, să descopere lucruri noi, să se îndrepte spre...